Ca o mixandră

                                   A apus soarele tomnatic și ziua s-a strecurat în alte colțuri ca să se odihnească departe de lumina lunii. Am vizionat un film (The Haunting-1999), tare, tare light (credeam că era un horror serios, neseriosul), mai ales că principala atracție era intriga. Am citit cartea pe care se bazase scenariul și speranța mea era că mă va speria măcar puțin. Rezultatul? N-am avut parte nici măcar de o sperietură formală. Poate că efectele speciale nu erau perfecționate ca acum, iar personajele au fost placide . 

E ăsta un motiv să mă simt ca o mixandră? Mixandrele sunt flori minunate și frumos colorate, dar, din nu știu ce motiv, azi sunt o mixandră. Îmi colorez gândurile nocturne cu pudră parfumată de melancolie și cu aroma următoarei sesiuni de shopping (păzea că vin mâine). 

Și da, multe s-au schimbat în viața mea.

Nu mai îndrăgesc himere și nu mă mai îndrăgostesc de potențialul nimănui. Sau mai curând, nu mai îndrăgesc. Nu mă (mai) îndrăgostesc. 

Nu mai stau în chirie. 

Nu mai locuiesc la Brașov. 

Nu mai sunt studentă, deși nu trece zi să nu învăț ceva (m-am apucat strașnic de limba japoneză, pilates și altele). 

Nu mai ascult (de mult) ce zic oamenii, nici nu mai știu ce spun în afara bla-bla-urilor de serviciu. 

Sunt multe chestii care nu mă tentează, dar și mai multe de care sunt pasionată. 

Nu mai am atacuri de panică și nu îmi mai e teamă pentru că acum știu cine sunt. Realmente. Busola mea morală nu m-a părăsit nicicând și continuă să-mi călăuzescă fiecare odisee. 

Mai am momente dramatice? Surprinzător, nu. Am reușit să vindec bucata aia din mine cu țipăt sfâșietor, aia care lovea în orice și-n oricine pentru ca-n final să se desăvârșească-n esența mea. 

Suspiciuni de orice fel? Nope. M-am eliberat de ele de mult. 

Atașamente? Nicidecum, nu împărtășesc atașamente de locuri, oameni sau altele asemenea. 

Azi nici măcar nu am tresărit când am fost la un pas să îmi pierd viața din cauza unui accident stupid. Sunt bine, iar ideea de moarte nu mă sperie. Nu a fost prima experiență de acest fel (doar că de data asta accidentul a fost diferit și nici măcar nu a fost din vina mea). Sunt bine. Sunt doar o mixandră. 



Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

O plimbare prin „Pădurea Norvegiană”

Image
 Știai că formația Beatles are o piesă cu titlul „ Pădurea norvegiană” ? Nici eu nu am știut când am deschis prima pagină a acestui roman care se deschide cu ideea acestui cântec. Roman al melancoliei, al muzicii, al artei, al literaturii, al cărților, al peregrinării și al psihicului, „ Pădurea norvegiană” cere să fie descoperit cu și prin muzică.   Dacă prima pagină conferă impresia de roman pasiv căci Toru Watanabe, personajul principal este pasager al unui avion și rememorează întâmplările în centrul cărora s-a plasat acum optsprezece ani, de fapt, volumul se dovedește mai mult decât antrenant. Temele principale ale cărții aduc în prim-plan probleme sociale actuale într-un stil autentic, direct, nemijlocit, descriptiv până la limitele naturalului, dar fără a cădea în vulgaritate.  Sinuciderea, depresia, explorarea sexualității, moartea și fantezia sunt principalele teme care demonstrează imperfecțiunea umană care a existat dintotdeauna. Deși se vorbea prea puțin...
Read more

Un altfel de Hamlet

Image
 Dacă ai fost, ești și vei fi mare admirator al operelor shakespeariene îți ofer o recomandare cinefilă de neratat în această toamnă: oh, da, se lasă cu răzbunări, discursuri dramatice, crime, sânge și ceva ritualuri vikinge.  Acesta e semnul pe care-l așteptai ca să pornești pelicula ”The Northman”  unde Amleth (putea oare să fie mai specific nominal de-atât?) are de parcurs o adevărată odisee în care drama lui Shakespeare cunoaște o glorioasă reinterpretare. Pe lângă similaritățile dintre cele două intrigi întâlnite în film și în piesa de teatru, avem și câteva delicioase diferențe care nu fac decât să reîntregească misterul vikingilor prin datini, rituri, superstiții și călătorii aventuroase.  În film evoluează Alexander Skarsgărd pe care îl știți probabil din filme precum Kill Your Darlings (2006), The Legend of Tarzan (2016) sau din seriale ca True Blood (2008-2014) și  Anya Taylor-Joy ( The Queen's Gambit-2020; The Witch-2015, Emma-2020 etc). Nu trebuie n...
Read more

În prag de sărbători

Image
 M-am duelat cu Chronos în ultima vreme și nu am mai fost prezentă aici, prinsă cu ale mele,    se-nțelege.  Iată că am reușit să ajung, printre picături, pe aceste file virtuale, în prag de sărbători. Zilele astea toți vom primi urările standard, mesajele de suflet/ apelurile crăciunistice, le vom sărbători, vom fi mai buni, mai voioși, mai obosiți, dar încântați de această perioadă a anului. Unii dintre noi vor continua să lucreze, alții își vor zdrobi energia în bucătărie, în conversații nesfârșite, în organizări. Puțin importă.  Cred cu toată ființa că fiecare prilej de bucurie e un motiv în plus să ne bucurăm de existența noastră și a celor dragi, de fiecare victorie (mică sau măreață), de fiecare răsărit care ne-a găsit respirând valuri de idei și imagini.  Doresc să spun doar atât: propun să ne bucurăm de fiecare moment pe care-l putem face mai bun prin prezență, mai strălucitor prin zâmbet, mai cald prin magia cuvintelor, acelea care în structura lo...
Read more