Ca o mixandră
A apus soarele tomnatic și ziua s-a strecurat în alte colțuri ca să se odihnească departe de lumina lunii. Am vizionat un film (The Haunting-1999), tare, tare light (credeam că era un horror serios, neseriosul), mai ales că principala atracție era intriga. Am citit cartea pe care se bazase scenariul și speranța mea era că mă va speria măcar puțin. Rezultatul? N-am avut parte nici măcar de o sperietură formală. Poate că efectele speciale nu erau perfecționate ca acum, iar personajele au fost placide . E ăsta un motiv să mă simt ca o mixandră? Mixandrele sunt flori minunate și frumos colorate, dar, din nu știu ce motiv, azi sunt o mixandră. Îmi colorez gândurile nocturne cu pudră parfumată de melancolie și cu aroma următoarei sesiuni de shopping (păzea că vin mâine). Și da, multe s-au schimbat în viața mea. Nu mai îndrăgesc himere și nu mă mai îndrăgoste...